Pe site-ul ADRA Romania, la rubrica "Rapoarte" (limba romana) respectiv "Reports" (limba engleza) puteti gasi raportul anual 2002.

Raportul analizeaza in mod statistic lista donatorilor, numarul proiectelor finantate, numarul beneficiarilor si valoarea proiectelor sustinute, pentru anul 2002.

Puteti vizita site-ul ADRA la adresa:

In ziua de 7 ianuarie 2003, ora 12, ora Romaniei, in urma unei comotii cerebrale, a incetat din viata cel care a fost cunoscut, iubit si stimat de intreaga fratietate adventa din tara si nu numai, pastorul pensionar si scriitorul Nicusor Ghitescu.

S-a nascut la Craiova pe 6 decembrie 1919, intr-o familie de credinciosi adventisti de ziua a saptea, ca primul copil din cei 7 ai familiei Ghitescu. A urmat cursurile primare, apoi liceul iar ultimii doi ani de liceu i-a facut la fara fregventa datorita problemelor din pricina Sabatului.

Ii place de tanar sa studieze Biblia, care ii lumineaza intelegerea, si la varsta de 16 ani intra in randurile Bisericii Adventiste de Ziua a Saptea, biserica pe care o iubeste, o slujeste, se roaga si scrie pentru ea, pana in ziua cand inchide ochii.

Fregventeaza cursurile Institutului Biblic de la Brasov-Stupini, iar dupa razboi, in 1946 este chemat sa lucreze ca pastor ajutor in Conferinta Oltenia-Banat, in orasul Timisoara si alte localitati din imprejurimi, un district mare si raspandit. Doi ani a lucrat apoi la Institutul Biblic de la Brasov-Stupini, iar dupa ce acesta a fost luat de guvernul comunist, a primit 10 comunitati in jurul Bucurestiului unde a lucrat ca pastor-ajutor. Dupa doi ani de lucrare in aceste localitati rurale a fost mutat in comunitatea Vasile Lascar din Bucuresti, unde a fost si hirotonit ca pastor. La un an de la intarire a fost chemat profesor la Seminarul teologic din Bucuresti, unde a avut privilegiul sa predea aproape toate materiile de studiu, din lipsa de profesori. A slujit ca dascal 15 ani, avand multe experiente cu Dumnezeu si in aceasta perioada. Inainte de plecarea din tara la tratament in U.S.A., a slujit in districtul Targoviste.

In U.S.A. infiinteaza prima comunitate adventista la Chicago, pe care o pastoreste opt ani si jumatate, apoi se stabileste in apropiere de Loma Linda, neabandonand slujirea, scriind o multime de carti folosite in evanghelizari si unele in penitenciare. Desi el nu mai este acum cand scriu aceste randuri, soliile lui asternute pe paginile cartilor vor vorbi inca multa vreme, pana la revenirea Domnului, si bisericii dar si celor ce vor sa-L gaseasca pe Hristos.

In timp ce intreaga suflare americana dormea, iar noi cei de aici eram in mijlocul problemelor zilei Mantuitorul i-a zis : "…tu du-te,… tu te vei odihni, si te vei scula iarasi in partea ta de mostenire, la sfarsitul zilelor." Dan.12,13.

A consemnat un prieten al familiei, pastor Hardalau Petrisor.

Cadourile din camara

Postasul suna de doua ori. Mai erau cinci zile pana la Craciun. Avea in mainile sale un mare pachet invelit intr-o frumoasa hartie, legat cu panglici aurii. Intra, raspunse o voce din interior. Postasul intra Era o casa rau intretinuta, caci se gasea intr-o incapere plina de umbre si praf. Asezat intr-un fotoliu statea un batran.

- Priveste ce pachet de Craciun extraordinar, spuse bucuros postasul.
- Multumesc. Aseaza-l jos, spuse batranul cu cea mai trista voce auzita parca vreodata.
Postasul ramase intepenit cu pachetul in mana. Intuia foarte bine ca acel cadou era plin de lucruri minunate si acel batran nu avea pe chip nici macar o urma de bucurie.
Atunci de ce era asa de trist ?
- Dar domnule, nu ar trebui sa faci din aceasta zi o sarbatoare cu acest magnific cadou ?
- Nu pot, nu pot chiar deloc, spuse batranul cu lacrimi in ochi. Si incepu sa povesteasca postasului istoria fiicei sale, casatorita in orasul vecin si care devenise bogata. In fiecare an ii trimitea un pachet de Craciun cu un biletel: De la
fiica ta Luisa si de la sotul ei. Niciodata cateva urari personale, o vizita sau o invitatie: Vino sa petreci craciunul impreuna cu noi. Niciodata.
- Vino sa vezi, adauga batranul in timp ce se ridica obosit. Postasul il insoti pana la o camara. Ba! tranul deschise usa.
– Dar…, ramase surprins postasul.
Camara era plina de cadouri de craciun. Erau toate celelalte daruri adunate din anii trecuti. Toate cu minunata lor hartie desenata si cu panglicile stralucitoare.
- Dar nici macar nu le-ati deschis, exclama postasul contrariat

- Nu, raspunse trist batranul: nu este iubire inauntru.

Fiul intelept

Cu mult timp in urma a fost un om care avea trei fii pe care ii iubea foarte mult. Nu se nascuse bogat, insa cu intelepciunea sa, cu munca sa, reusi sa economiseasca cativa bani cu care cumpara o frumoasa mosie. Ajuns batran incepu sa se gandeasca cum sa imparta celor trei fii ceea ce poseda. Intr-o zi el se decise sa faca o incercare de a vedea care dintre cei trei fii este mai intelept

Asa ca ii chema la sine si dadu fiecaruia cinci bani si le spuse sa cumpere ceva, ceva prin care sa umple camera sa goala. Fiecare fiu lua banii si iesi pentru a implini dorintele tatalui.
Fiul mai mare gandi ca e o treaba usoara. Merse la targ si cumpara primul lucru care ii cazuse sub ochi: un snop de paie. Al doilea fiu gandi cateva minute, apoi vizita toate tarabele targului si la sfarsit cumpara niste pene minunate
Fiul cel mai mic reflecta mult timp asupra cerintei tatalui si se intreva: ce lucru care costa cinci bani si poate umple o camera. Doar dupa ce a gandit o buna bucata de vreme fata sa se lumina. Merse intr-o mica pravalie si cumpara cu cei cinci banuti o candela si cateva chibrituri. Intorcandu-se acasa fericit se intreba ce cumparasera fratii sai.

Urmatoarea zi, cei trei frati se prezentara in fata tatalui. Fiecare avea cu sine cadoul sau. Cel mai mare imprastie snopul de paie, dar era asa putin ca abia fuse suficient pentru a acoperi un unghi al camerei. Al doilea baiat demonstra penele sale, dar cu ele nu reusi sa umple decat doua unghiuri ale camerei. Tatal era foarte deluzionat de cei doi fii mai mari. Atunci, spuse celui mai mic: tu ce ai cumparat ?

Baiatul aprinse candela cu un chibrit si lumina de la acea unica flacara se imprastie prin camera si o umplu. Toti surasera. Batranul tata era fericit de cadoul fiului sau mai mic. Ii dadu toate averile sale deoarece a inteles ca acel fiu era destul de intelept pentru a folosi bine economiile sale si chiar de a se ingriji de nevoile fratilor sai.

O lumina in inima iernii.

Astazi se intampla la fel ca si in fabula povestita. Traim zile de frig din cauza timpului atmosferic dar si mai mult din cauza egoismului ce se afla in inimile oamenilor. Pentru noi insa s-a aprins o Lumina ce umple lumea, o flacara mica pe care oamenii de buna credinta o pot multimplica si nimeni nu o poate stinge. Adevarata lumina, care lumineaza pe orice om: ISUS HRISTOS.

Ilustratiile sunt traduse de pe un site italian

Traducere: Loredana Olteanu

Victor este un tanar de 15 ani, bolnav  de leucemie granulocitara cronica.

Redam mai jos cateva cuvinte din ceea ce Victor spune despre sine:

"HELLO! Sunt Victor! Am 15 ani ... pana acum catva timp eram un copil fara nici o grija, s-a intamplat ca intr-o zi de iulie 2002 sa mi se descopere ca am o problema mai grava decat si-ar putea inchipui cineva! O boala care incet, incet imi macina timpul si viata ... o boala care nu uita deloc de mine si nu imi da pace ... LEUCEMIE GRANULOCITARA CRONICA.

Inainte de a trimite acest mesaj am verificat documentele medicale de pe site si alte doua documente din Anglia si Italia.

Doua mari evenimente pentru poporul advent roman.

In timp ce inima unuia din fostii profesori de la Stupini din anii ‘40 a inetat sa mai bata incheind lupta cea buna a credintei la Loma Linda, sute de inimi au fost aprinse prin prezenta Duhului lui Dumnezeu la seminarul de la Stupini printr-o intelegere mai clara a lucrarii misionare si printr-o aderare constienta alaturi de un entuziasm solemn care au miscat din temelii viziunea asupra misionarismului ultimei generatii.

Ambele evenimente sunt zguduitoare si profunde in semnificatia lor si merita a fi mediatizate in mediul adventismului romanesc reprezentat in multe din locurile de pe suprafata acestei planete albastre.

Pentru incetarea din viata a pastorului Nicusor Ghitescu , dorim sa aratam impreuna simtire cu cei apropiati ramasi in viata, pe care rugam ca Dumnezeu sa-i intareasca in confruntarea cu acest dusman, moartea, care a fost totusi infranta definitiv la cruce, aducandu-ne, prin invierea Domnului Hristos, siguranta vietii vesnice la a doua Sa venire.

Viata regretatului frate Nicusor Ghitescu , sunt convins ca a fost o mare binecuvantare pentru fratietatea adventa si pentru multi din afara ei care au gasit in dansul un adevarat prieten, parinte, profesor, scriitor si pastor. Ca ucenic al pionierilor adventismului din Romania in special al fratelui Stefan Demetrescu , a facut parte din cea de a doua generatie de slujitori ai Evangheliei, in care a unit zelul, entuziasmul si seriozitatea primei generatii cu o cercetare profunda a adevarului si o scriere in limba noastra unui mare numar de carti care se adresau mintii si inimii celor ce cautau sa urmeze adevarul. Desi uneori putin inteles si insuficient apreciat, dansul isi indeplineste cu sarguinta chemarea vietii, stiind sa sfatuiasca si sa asculte, crescand permanent in cunostinta, entuziasm si zel pentru adevarul prezent, in ciuda incercarilor venite din slabiciunea fizica care ii este un adevarat tepus pentru o lunga perioada a vietii.

In prelungirea vieti lui, pentru o slujire prelungita a Evangheliei, sunt convins ca Dumnezeu a lucrat prin activitatea credincioasa a sotiei dansului, care s-a luptat sa-l sustina cat mai mult intr-o stare de activitate, dovedind ca intretinerea unei gospodarii crestine, inseamna slujire misionara.

Comemorarea activitatii lui Dumnezeu prin pastorul Nicusor Ghitescu ar putea fi pentru fiecare comunitate si membru adventist si nu mai putin pentru fiecare om, o posibilitate de a intelege ca, desi cu sacrificii, este posibil sa existe crestini romani activi pana la adanci batraneti. Se merita sa se scrie mai multe articole si sa se vorbeasca din suflet din partea celor ce au avut privilegiul de a-l cunoaste.

Evenimentul paralel de la Stupini cred ca reprezinta principiul crestinismului, conform caruia atunci cand un serv este chemat la odihna, sute sunt chemati sa preia steagul pentru a-l duce cu brate mai tinere, mai departe spre biruinta finala. Este posibil ca pe viitor sa poata fi cunoscute ideile incurajatoare pline de convingere si profunda analiza a subiectului de plantare de noi biserici. As dori totusi sa amintesc doar cateva din ideile de mare valoare amintite de fr. Ron Gladden :

- O propunere de rugaciune: "Doamne ajuta-ma sa fac ceea ce Tu binecuvintezi" .

- Evanghelizarea cuprinde orice efort de a-i apropia mai mult pe oameni de cruce, si fiecare pas facut in directia ei este un castig de care ne putem bucura alaturi de tot cerul.

- Orice realizare cere un pret (predare, efort,…), si putem nadajdui la ea daca suntem dispusi de a-l plati. Este necesara o viziune curajoasa si ducerea ei pana la realizare.

- Eu sunt cel mai neinsemnat, prin harul Lui sunt ceea ce sunt.

Alaturi de experiente ale lectorului s-au adaugat ideile si experientele participantilor din intreaga tara, unite cu imnuri, rugaciuni si o atmosfera de partasie intre pastori, misionari voluntari si laici uniti sub acelasi steag . A fost reliefata si ideea ca alaturi de eforturile facute pentru cei din afara bisericii este necesara o reunire a inimilor parintilor si copiilor care sa dea o noua viata in comunitate si impreuna sa poata asigura pregatirea noilor membri proveniti din propriile noastre familii, in special a copiilor si tinerilor nostri, care sa asigure o buna parte din cei convertiti la adevar, comunitatile trebuind sa devina ca niste stupi sanatosi, reunind toate varstele spre scopuri si metode comune.

Dumnezeu sa ne ajute sa devenim priceputi in intelegerea vremurilor pentru a sti ceea ce trebuie sa facem (ICron.12,32).

Alexandru Stroescu