EPISTOLA LUI PAVEL CĂTRE FILIMON

1.      Pavel, întemniţat al lui Isus Hristos, şi fratele Timotei, către preaiubitul Filimon, tovarăşul nostru de lucru,

Î. Cine a scris această epistolă şi cui îi era adresată?

R. Cel care a scris-o era Pavel către Filimon, un colaborator al său.

Pavel avea obiceiul de a ţine legătura cu bisericile întemeiate de el şi cu persoanele ce lucrau împreună cu el. Deşi se afla în închisoare, activitatea misionară mergea mai departe prin intermediul acestor colaboratori.

Trebuie menţionat faptul că succesul evanghelizărilor desfăşurate de Pavel aveau la bază o muncă de echipă, astfel că lucrurile nu depindeau de un singur om.

2. către sora Apfia şi către Arhip, tovarăşul nostru de luptă, şi către Biserica din casa ta:

Î. Ce alte persoane apar în epistolă ca destinatari?

R. Apfia şi Arhip, denumiţi “tovarăşi de luptă”, adică persoane cu care Pavel colabora foarte strâns.

Modelul de organizare a bisericii în acea perioadă era cea a comunităţilor găzduite de către o persoană care punea la dispoziţie lucrurile necesare funcţionării acesteia.

3.Har şi pace de la Dumnezeu, Tatăl nostru, şi de la Domnul Isus Hristos!

Î. Ce anume a adresat Pavel destinatarilor scrisorii?

R. “Har şi pace”, adică ceea ce este combinaţia de succes a Evangheliei lui Hristos. Harul îşi are originea în voinţa lui Dumnezeu Tatăl de a ne mântui, iar pacea vine ca urmare a jertfei aduse de către Isus Hristos pe cruce în favoarea noastră.

Ideea este profund teocratică şi este conturată prin imaginea îndurării Celui ce stăpâneşte în ceruri şi pe pământ şi care trimite celor credincioşi combinaţia puterilor desăvârşite: har şi pace.

4. Mulţumesc totdeauna Dumnezeului meu, ori de câte ori îmi aduc aminte de tine în rugăciunile mele,

Î. Cum se ruga apostolul Pavel?

R. Cu mulţumiri şi în mod concret pentru persoanele vizate. Cu siguranţă că este vorba despre rugăciuni de mijlocire, un mod foarte precis de a ne arăta afecţiunea şi grija pe care Pavel le manifesta faţă de colaboratorii săi.

5. pentru că am auzit despre credinţa pe care o ai în Domnul Isus şi dragostea faţă de toţi sfinţii.

Î. Ce elemente definitorii le are în vedere Pavel în legătură cu destinatarul principal al epistolei, Filimon?

R. Avem redată combinaţia de succes a Evangheliei, dar de data aceasta în partea omului: credinţă şi dragoste. Credinţa face referinţă la Isus Hristos, iar dragostea la fraţii creştini.

6. Îl rog ca această părtăşie a ta la credinţă să se arate prin fapte, care să dea la iveală tot binele ce se face între noi în Hristos.

Î. Ce îndemn deosebit îi este adresat lui Filimon?

R. Credinţa trebuie să se arate prin fapte bune, care să mărturisească despre prezenţa spirituală a lui Isus Hristos. Astfel credinţa rămâne vie, aşa cum este intenţionat de către Dumnezeu.

7. În adevăr, am avut o mare bucurie şi mângâiere, pentru dragostea ta, fiindcă, frate, inimile sfinţilor au fost înviorate prin tine.

Î. Ce anume a adus mângâiere şi bucurie lui Pavel?

R. Dragostea pe care Filimon a manifestat-o prin fapte ce au ajutat şi înviorat pe fraţii de credinţă era un motiv de bucurie pentru Pavel. Umblarea în credinţă prin fapte care să dea slavă lui Dumnezeu reprezintă cea mai mare fericire pentru un misionar în genul apostolului Pavel.

8. De aceea, măcar că am toată slobozenia în Hristos să-ţi poruncesc ce trebuie să faci,

Î. La ce fel de îndrăzneală în Hristos face referinţă Pavel?

R. Pavel era părintele spiritual ala comunităţii din care făcea parte Filimon, fapt care îl investea cu autoritate morală în numele lui Hristos pentru a-i arăta pe ce cale trebuie să meargă.

Avem un exemplu de nefolosire a autorităţii administrative, fapt caracteristic pentru Pavel, similar situaţiei când predica fără a fi plătit de către comunitate, chiar dacă ar fi avut dreptul la aceasta.

9. vreau mai degrabă să-ţi fac o rugăminte în numele dragostei, eu, aşa cum sunt, bătrânul Pavel; iar acum întemniţat pentru Hristos Isus.

Î. Cu ce anume a înlocuit Pavel porunca?

R. Cu o rugăminte în numele afecţiunii şi iubirii; adevărata autoritate nu se întemeiază pe teamă şi reguli administrative, ci pe iubire şi respect reciproc. Pavel era cel care deşi suferea pentru credinţa în Hristos, totuşi promova  un model de autoritate bazată pe iubire. Violenţa şi dictatul erau străine modului său de a lucra.

10. Te rog pentru copilul meu, pe care l-am născut în lanţurile mele: pentru Onisim,

Î. Care era obiectul rugăminţii lui Pavel?

R. Pavel cerea o favoare pentru Onisim, o persoană convertită la creştinism ca urmare a activităţii misionare depuse din închisoare.

Puterea lui Pavel ca evanghelist nu putea fi oprită de zidurile închisorii şi mulţi oameni erau în continuare convertiţi prin activitatea sa.

11. care altă dată ţi-a fost nefolositor, dar care acum îţi va fi folositor şi ţie şi mie.

Î. Ce anume se întâmplase cu acest Onisim?

R. Onisim era sclavul lui Filimon, dar fugise de la el. Între timp datorită lucrării lui Pavel, el trecuse la creştinism şi începuse să îl slujească cu devotament pe Pavel în închisoare. Cu toate acestea, Pavel dorea să reglementeze relaţia dintre cei doi, deveniţi fraţi în credinţă, prin trimiterea lui Onisim înapoi la Filimon.

12. Ţi-l trimit înapoi, pe el, inima mea.

Î. Cum face referinţă Pavel la Onisim?

R. Pavel în numeşte pe Onisim ca fiind “inima mea”, adică obiect al unei afecţiuni deosebite.

Lucrarea lui Pavel nu era caracterizată de aplicarea administrativă de reguli, ci de o legătură profundă de la inimă la inimă. În acest fel legătura dintre el şi cei convertiţi întrecea simpla formă a unei relaţii de convenienţă.

Aceasta era cheia puterii creştinismului predicat de Pavel.

13. Aş fi dorit să-l ţin la mine, ca să-mi slujească în locul tău cât sunt în lanţuri pentru Evanghelie.

Î. Ce ar fi putut face Pavel cu Onisim?

R. Să îl ţină în continuare pe Onisim să îl slujească în locul lui Filimon, dar Pavel nu dorea să comită un abuz, chiar şi în numele credinţei. Avem astfel un exemplu de exercitare a autorităţii în biserică, în sensul în care trebuie să primeze cea ce este oferit de bună voie.

14. Dar n-am vrut să fac nimic fără învoirea ta, pentru ca binele, pe care mi-l faci, să nu fie silit, ci de bună voie.

Î. Ce principiu aplică Pavel în relaţia cu Filimon?

R. Binele să fie făcut de bună voie şi nesilit. Dacă acest lucru ar fi respectat atunci s-ar putea vedea o mare schimbare în biserica lui Hristos. Nu prin manipulare sau constrângere, chiar de ordin moral, pot fi oamenii conduşi la fapte bune, ci prin exercitarea iubirii şi respectarea alegerii fiecăruia.

15. Poate că el a fost despărţit de tine, pentru o vreme, tocmai ca să-l ai pentru veşnicie,

Î. Ce mai adaugă Pavel ca logică a ceea ce s-a întâmplat cu Onisim?

R. Experienţa convertirii lui Onisim a dat un sens inedit întregii istorii a fugii sale de la Filimon, fapt ce s-a constituit ca un argument puternic pentru iertarea sa. Neascultarea lui Onisim l-a condus în cele din urmă la Pavel. Cu siguranţă că ar fi putut auzi Evanghelia şi prin Filimon, dacă ar fi rămas cu el, dar chiar şi aşa el a fost convertit la creştinism, am putea spune într-un mod mult mai direct şi mai puternic.

16. dar nu ca pe un rob, ci mult mai presus decât pe un rob: ca pe un frate preaiubit, mai ales de mine, şi cu atât mai mult de tine, fie în chip firesc, fie în Domnul!

Î. Ce anume îi recomandă Pavel lui Filimon?

R. Să îl primească pe Onisim, dar nu ca pe un rob, ci ca pe un frate în Hristos, ales şi preţuit de Pavel.

Un simbol puternic al trecerii de la robie la o relaţie de rudenie spirituală, o aplicare practică a Evangheliei.

17. Dacă mă socoteşti dar ca prieten al tău, primeşte-l ca pe mine însumi.

Î. Cum întăreşte Pavel această recomandare?

R. Să-l considere pe Onisim ca pe el însuşi; se aplică principiul substitutiv al Evangheliei: Onisim a greşit, Pavel nu, faţă de Filimon. Cu toate acestea, dată fiind pocăinţa şi întoarcerea la Dumnezeu a lui Onisim, Pavel dorea să fie considerat în locul lui Onisim ca şi persoană, care să preia toată vinovăţia acestuia.

18. Şi dacă ţi-a adus vreo vătămare sau îţi este dator cu ceva, pune aceasta în socoteala mea.

Î. Cum se exprimă Pavel cu privire la eventualele pagube aduse de Onisim?

R. Din nou avem de-a face cu aplicarea unui principiu evanghelic: Pavel va plăti orice pagubă adusă de Onisim, aşa cum Hristos a plătit pentru păcatele pe care El nu le-a făcut, astfel Pavel se identifică cu Onisim.

19. Eu, Pavel, „voi plăti” – scriu cu mâna mea-ca să nu-ţi zic că tu însuţi te datorezi mie.

Î. Cum  trebuie percepută această îndatorare a lui Pavel?

R. De fapt Filimon era cel dator lui Pavel, de la care primise Evanghelia mântuirii. Însă, chiar şi în condiţiile în care Pavel prelua datoriile lui Onisim, Filimon continua să îi rămână dator.

20. Da, frate, fă-mi binele acesta în Domnul, şi înviorează-mi inima în Hristos!

Î. Cum îl îndeamnă Pavel pe Filimon?

R. Pavel consideră că binele făcut lui Onisim este un bine pe care i-l face lui personal. Din nou avem de-a face cu principiul identificării enunţat în Evanghelia lui Hristos.

21. Ţi-am scris bizuit pe ascultarea ta, şi ştiu că vei face chiar mai mult decât îţi zic.

Î. Ce anume avea în vedea Pavel ca rezultat?

R. Din nou se aplică un principiu evanghelic: Pavel vede deja, are convingerea şi credinţa respectivă, o realitate realizată înainte ca lucrurile să se întâmple. El vede pe Onisim primit de Filimon, iar pe acesta din urmă chiar făcând mai mult decât i s-a cerut din iubire pentru Pavel, o aplicare a Evangheliei care conduce la o măsură completă afecţiunii pentru Hristos exprimată prin dragoste faţă de fraţii în credinţă.

22. Tot odată, pregăteşte-mi un loc de găzduire, căci trag nădejde să vă fiu dăruit, datorită rugăciunilor voastre.

Î. Ce nădejde mai avea Pavel?

R. Că urma să fie eliberat şi dorea să vină în vizită la Filimon şi la comunitatea din care făcea acesta parte, ca răspuns la rugăciunile de mijlocire înălţate pentru el.

23. Epafra, tovarăşul meu de temniţă în Hristos Isus, îţi trimite sănătate;

Î. Cine mai era împreună cu Pavel în închisoare?

R. Epafra, membru al bisericii din Colose din care făcea parte şi Filimon. În mod deosebit această comunitate a fost aproape de Pavel în timpul întemniţării sale.

Prin expresia ”tovarăş de temniţă” înţelegem că Epafra nu era condamnat, ci în mod voluntar stătea cu Pavel. Din nou avem de-a face cu o aplicare a Evangheliei aşa cum Hristos a ales să fie părtaş suferinţelor şi condamnării noastre.

24. tot aşa şi Marcu, Aristarh, Dima, Luca, tovarăşii mei de lucru.

Î. Despre cine se mai vorbeşte în această epistolă?

R. Avem referinţe la despre “tovarăşii de lucru” ai lui Pavel, cei prin care continua să lucreze chiar dacă era închis. Evanghelia mergea mai departe deşi Pavel nu mai putea lucra în mod direct.

25. Harul Domnului nostru Isus Hristos să fie cu duhul vostru! Amin.

Î. Ce urare finală face Pavel?

R. “Harul lui Hristos” să fie cu cei cărora le adresase această scrisoare. Harul divin era deja la lucru realizând unirea inimilor celor ce crezuseră în Isus Hristos pentru ca principiile Evangheliei să se vadă la lucru ca o mărturie vie despre puterea lui Dumnezeu de schimbare în vieţile lor.