VI. Muzica religioasa si muzica distractiva

Prin definitie si scop aceste doua categorii de muzica apar ca opuse, asa cum se prezinta raportul dintre sfant si profan.

Muzica religioasa are darul de a trezi in sufletele oamenilor ganduri curate, simtaminte de sfintenie, bucurie duhovniceasca, devotiune, adorare, evlavie, pe cand muzica usoara, cu unele exceptii, ne duce cu gandul si cu trairile sufletesti in salile de dans, in localuri de petrecere lumeasca, in universul patimilor si al poftelor pacatoase.

In mod normal, cele doua categorii de muzica de care ne ocupam sunt ireconciliabile si se exclud reciproc. Asa ar trebui sa fie, dar practica nu confirma acest principiu. Vrajmasul lui Dumnezeu, in activitatea sa muzicala milenara, a reusit sa impace aceste doua genuri de muzica, asa cum a reusit si in domeniul teologic sa impace ascultarea cu neascultarea, legea cu faradelegea. Lucrul acesta a fost si este posibil datorita caracterului duplicitar al fiintei omenesti. Omul firesc este dispus sa accepte sfintirea doar la nivelul mintii, ca principiu teoretic; in realitate, in practica de toate zilele el traieste dupa cum ii dicteaza firea nerenascuta (instinctele, deprinderile, gusturile formate in timp).

In cazul muzicii religioase lucrul acesta este si mai usor de realizat, daca tinem cont ca limbajul abstract al muzicii este inteles de foarte putina lume, iar prezenta textului sacru da certitudinea veracitatii intregii lucrari, chiar daca muzica, separata de text, este de inspiratie lumeasca. Asa se face ca in domeniul muzicii religioase s-a produs o asa nivelare incat pentru multi oameni nu mai exista nici o diferenta intre notiunile de muzica usoara si muzica sacra. La unele biserici neoprotestante, ca si la posturile de radio ale acestora, se poate auzi cvasipermanent un stil nou de muzica religioasa ce s-ar putea numi: rock evanghelic, pop noutestamental, folk neoprotestant, blues-apostolic, gospel baptisto-tiganesc etc. Ce legatura au aceste productii sonore atat de ieftine, atat de usuratice, cu slujirea si cu adorarea unui Dumnezeu Sfant si Infricosat, e greu de priceput ?!?

Adunarile religioase aproape ca nu mai au ca obiectiv cercetarea de sine, pocainta, devotiunea si in final, sfintirea ci doar distractia, veselia sub masca laudei si sarbatorii sfinte a faptului ca suntem mantuiti.

Nu e de mirare ca Dumnezeu se exprima atat de categoric prin gura profetului Amos in cap. 5:21.23.

"Eu urasc si dispretuiesc sarbatorile voastre, si nu pot sa va sufar adunarea de sarbatoare.

Departeaza de Mine vuietul cantecelor tale, nu pot asculta sunetul alautelor tale."

Se vede ca si pe vremea lui Amos, poporul lui Dumnezeu abandonase calea cea veche a credintei, imprumutand muzica zgomotoasa distractiva a popoarelor vecine asa fel incat melodiile practicate in cadrul serviciilor divine nu mai aveau darul sa atraga Duhul lui Dumnezeu, cum se intampla pe vremea lui David si a lui Elisei, ci Il indepartau pentru ca erau inspirate de alt duh !

Istoria se repeta. De ce duh este inspirata muzica religioasa zisa tanara, din zilele noastre ?

Intr-un capitol anterior am aratat ca adevarata muzica religioasa are trei surse de inspiratie: experienta personala cu Dumnezeu, frumusetile naturii si Cuvantul sacru - Biblia. La aceste trei izvoare se mai poate adauga unul, care le implica de fapt tot pe acestea trei, si anume muzica sacra a altor compozitori. Se stie ca J.S.Bach s-a inspirat din coralele unor compozitori protestanti inaintasi sau contemporani lui, ca si din concertele lui A.Vivaldi. El a copiat aceste modele pana s-a identificat cu ele si a reusit sa scrie in acelasi spirit propriile sale compozitii. De asemenea aflam de la sotia sa A.M.Bach, ca atunci cand improviza la orga, pornea de la o tema de coral cunoscuta si dezvolta propria fantezie si inspiratie intr-o constructie monumentala de preludiu sau de fuga.

Un creator de muzica, fie religioasa fie laica, nu poate crea din nimic sau pe nimic, edificiile sale sonore. El trebuie sa aiba acel impuls initial, acea dispozitie psihica numita "inspiratie" care vine tot din preocuparile subiectului si nicidecum separat de acestea, altfel ar trebui ca toata lumea sa compuna muzica. Inspiratia este un produs al acumularilor spirituale si al impresiilor ce se depoziteaza in creier si in subconstient, de unde apar in momente prielnice sub forma de motive, fraze sau chiar melodii. Acest proces poate fi si provocat ascultand sau executand muzica altui compozitor pana se declanseaza propria muzica, propriul izvor. Doar muzica constructivista face exceptii de la aceasta regula ,pentru ca aceasta are legi fixe, matematice (serialista, dodecafonica si electronica).

Revenind la muzica usoara, putem afirma acelasi principiu de creatie expus mai inainte. Compozitorul de muzica usoara creeaza tot pe baza unui impuls primordial si a ceea ce a acumulat in memoria afectiva. Impulsul creator, inspiratia, poate proveni din muzica altui compozitor sau din textul literar, continuand cu propria-i fantezie creatoare, unde un rol important il are si talentul si gustul estetic ce-i sunt specifice.

Care este universul de inspiratie al muzicii usoare in general ? Acest univers cuprinde mediul domestic, stradal, mediul locurilor de petrecere, al locurilor de munca, apoi lumea sentimentelor erotice de la dragostea curata dintre un baiat si o fata pana la perversiunile cele mai abjecte (ne referim la rock-ul occidental) ,apoi mediul drogurilor si al revoltei, preamarirea patimilor si a razvratirii contra lui Dumnezeu (satanismul) etc.

Elementele pe care se construieste acest univers sonor sunt in primul rand ritmul si amplificarea.

Daca muzica religioasa si clasica utilizeaza ritmurile naturale, cum ar fi: mersul pe jos, bataile inimii, adierea vantului, valurile marii, etc. muzica usoara utilizeaza ritmurile artificiale luate din activitatea industriala: ritmurile de agregate, de vehicule in miscare, angrenaje mecanice, etc. Folosirea obstinata a unor formule ritmice si cu amplificare excesiva duce la luarea in stapanire a tuturor ritmurilor biologice ale spectatorilor, astfel ca toata asistenta incepe sa bata acest ritm fie cu bratele, fie cu picioarele, fie cu intregul corp. Toata suflarea de pe scena si din sala devine roaba a unui tiran sonor care domina ritmurile inimii, ale stomacului, ale creierului si ale glandelor, astfel ca manipularea este totala, indusa de marele "ritm planetar", cum a fost numit rock-ul.

Se intelege de la sine ca alinierea la acest ritm, dirijat din culise de Marele Dirijor apostat, a muzicii religioase este opera Anticristului si ea nu are nici o legatura cu adevarata experienta religioasa.

In sec.XVI, la serviciile divine se cantau canoane pe 36 de voci in care nu se mai distingeau cuvintele, astfel ca unii coristi cantau laude lui Dumnezeu in timp ce altii improvizau texte de amor sau de vanatoare. Astazi strategia Vrajmasului s-a schimbat si a introdus chiar muzica sa in biserica, dar cu tente religioase, pe care si asa nu le inteleg ascultatorii, astfel ca intreaga cantare devine o ofranda adusa altui dumnezeu, nu Celui Adevarat cum se sustine in mod formal.

Procesul acesta de profanare, de desacralizare, a muzicii religioase face parte dintr-un plan mult mai amplu care vizeaza stergerea sentimentului religios crestin din sufletele oamenilor in intampinarea mileniului III si cultivarea falselor credinte de nuanta orientala, spiritista din cadrul miscarii New Age.

In acest context gasim explicatia industriei uriase de muzica zisa "religioasa" pentru toate denominatiunile si pentru toate gusturile care se poate procura de la magazine americane specializate pe astfel de produse si care au invadat majoritatea bisericilor neoprotestante din intreaga lume.