Vegetariana si insarcinata?
art1-0501.jpg (12187 bytes)
                                        
Ghid nutritional vegetarian pentru sarcina (III)
Impreuna cu sotul dumneavoastra v-ati dorit un copil si acum, cand el se infiripa, doriti sa faceti tot ce se poate ca el sa fie sanatos. Va întrebati daca dieta dumneavoastra, centrata pe alimente vegetariene, este adecvata dezvoltarii normale a acelei persoane minuscule care creste în dvs.  si se impartaseste din ceea ce mancati dvs..Fiti linistita si relaxati-va! Cu putin bun simt,puteti sa asigurati cu o dieta de acest fel toate necesitatile nutritive ale dumneavoastra si ale copilului. Aveti chiar unele avantaje fata de femeile omnivore: un risc mai mic de a face hipertensiune si de a deveni supraponderala. Articolul de fata, al treilea si ultimul din aceasta serie, continua ghidul din numarul precedent al revistei, cu speranta ca veti profita de toate avantajele unei diete vegetariene si în aceasta perioada extraordinara a vietii dvs.
    (continuare din numarul precedent)
8. Un supliment prenatal de vitamine si minerale este recomandat pentru vegetarienele care: sunt expuse riscului de a fi subnutrite din diferite cauze,au un deficit de vitamine sau minerale,din anumite motive nu pot respecta ghidul alimentatiei vegetariene.
    Suplimentele de vitamine si minerale special formulate pentru perioada prenatala sunt adeseori prescrise pentru vegetarieni sau omnivori (denumire folosita în dreptul celor care consuma si carne), pentru a preveni posibilele deficiente de nutrienti. Este cunoscut faptul ca femeia insarcinata are nevoi crescute de anumiti nutrienti. Un aport suficient al majoritatii nutrientilor poate fi oblinut în cadrul unei diete bine planificate, desi este destul de dificil de satisfacut asa-numita doza zilnica recomandata (RDA) pentru nutrienti ca zincul, acidul folic si fierul. S-ar putea, totusi, ca aceasta doza zilnica recomandata sa fie exagerat de mare pentru anumiti nutrienti. In aceasta directie, la ora actuala, se fac cercetari intense si se manifesta controverse aprinse. Cercetatorii studiaza intens elementele fitochimice din plante si nu ar fi exclus ca, în viitor, sa avem doze zilnice recomandate si pentru acestea. Academia Nationala de Stiinte din SUA recomanda ca toate femeile insarcinate sa ia zilnic un supliment de acid folic (o vitamina din grupul vitaminelor B) de 400 micrograme (0,4 mg) si un supliment de 30 mg fier.
    Exista anumite situatii in care este recomandat sa luati zilnic un supliment prenatal de vitamine si minerale. Enumeram mai jos cele mai comune motive pentru care este necesara suplimentarea, cat si actiunea specifica, recomandata pentru a rezolva situatia:
    *Ati ramas insarcinata intr-o perioada cand erati subnutrita, sub greutatea normala, sau va aflati in alte situatii de deficiente nutritionale? Luati zilnic un supliment prenatal de vitamine si minerale!
    *Nu consumati necesarul de alimente fortificate cu vitamina B-2 sau produse de origine animala (lapte, oua) care sa va asigure necesarul din aceasta vitamina in( un ou fiert contine 0,6 micrograme, un pahar de lapte - 0,9 micrograme, un pahar de iaurt - 1 microgram) perioada sarcinii? Luati un supliment zilnic de 3 micrograme de vitamina B12!
    *Nu folositi suficiente alimente fortificate cu vitamina D sau aveti o expunere limitata la soare? Luati un supliment zilnic de 10 micrograme (400UI) din vitamina D!
    *Nu puteti consuma cantitatile de alimente recomandate de ghidul alimentatiei vegetariene, deoarece aveti greturi, lipsa a poftei de mancare sau alte motive? Luati un supliment prenatal de vitamine si minerale!
    *Nu consumati suficiente alimente bogate in calciu? Aveti nevoie zilnic de 6-8 portii de lactate sau alimente alternative (o portie = 1 pahar de lapte). Folositi zilnic un supliment de 500-1000 mg de calciu, in functie de aportul alimentar! Suplimentele nu compenseaza si nu ar trebui sa incurajeze continuarea unei alimentatiei deficitare. Daca folositi suplimente, trebuie sa continuati sa faceti o prioritate din a va hrani sanatos si echilibrat. Suplimentele care contin doze mai mari decat necesarul pentru aceasta perioada nu sunt recomandate (decat daca sunt indicate de medicul curant), deoarece nu aduc beneficii suplimentare si pot interfera cu absorbtia altor nutrienti.
In afara de fier, acid folic, calciu si vitamina B12, suplimentele care contin doar un singur nutrient pot fi toxice pentru fatul in crestere si trebuie evitate, in afara de cazul in care sunt recomandate de medicul curant.
9. Nu consumati alcool
Femeile insarcinate care consuma alcool au sanse crescute sa dea nastere unui nou-nascut care sa sufere de sindromul alcoolic fetal. Aceasta conditie dramatica implica afectarea sistemului nervos
central, retardare mintala, intarziere in crestere si trasaturi anormale ale fetei. Desi riscul pentru fat creste pe masura ce creste cantitatea de alcool consumata, nu cunoastem la ora actuala o limita inferioara de siguranta. Din acest motiv, alcoolul ar trebui evitat cu desavarsire in timpul sarcinii.
10. Nu consumati cafea si produse continand cofeina
Cofeina trece usor de bariera placentara si nu poate fi bine metabolizata de fat. In ultimul trimestru al sarcinii, cofeina nu este bine metabolizata nici de catre mama. Efectele cofeinei asupra copilului se situeazâ mai ales în zona defectelor congenitale si par sa favorizeze avortul spontan din primul si al doilea trimestru al sarcinii. Sarcina este un timp de aur când puteti sa va eliberati de dependenta de cofeina. Aceasta substanta, numita pe buna dreptate drog, se gaseste in cafea, ceai (ceaiul negru si ceaiul verde oriental), Coca-Cola si in alte bauturi cu cofeina, in ciocolata si in unele medicamente. Bauturile pe baza de cereale, fara cofeina, facute din malt sau orz prajit, cicoarea sau carobul (pudra de roscove) pot fi buni înlocuitori ai cafelei. Desi cafeaua decofeinizata contine putina cofeina, nu este recomandata, pentru ca se manifesta ingrijorari in legatura cu efectul substanlelor chimice cu care se extrage cofeina din masa de cafea, reziduri care raman, intr-o oarecare masura, in produsul finit. Ceaiurile din plante medicinale ca: macesul, menta, lamaia si ceaiurile din fructe sunt, si de data aceasta, altemative sanatoase. Pentru femeile care se afla sub tratament fitoterapeutic, se recomanda consultarea unui medic sau a unui farmacist cu experienta, pentru a verifica daca plantele folosite nu sunt contraindicate in sarcina.
Cateva recomandari in ceea ce priveste nevoile nutritionale ale femeilor vegetariene in perioada alaptarii
Nevoile de nutrienti din timpul alaptarii sunt similare cu cele din timpul trimestrului doi si trei de sarcina. Daca nu mancati suficient, cantitatea de lapte produsa poate sa scada.
Pentru femeile cu greutate normala, nevoia zilnica de calorii este cu 400-500 calorii mai mare decat inainte de sarcina.
Daca sunteti subponderala, veti avea zilnic nevoie de 800-1000 calorii, in plus. Beti apa din abundenta. In aceasta perioada aveti nevoie de mai multe lichide decat in alte situatii. Beti un pahar mare de apa ori de câte ori alaptati.
Nu consumati alcool.
Nu consumati cafea si produse ce contin cofeina.Daca nou-nascutul este sensibil la usturoi sau ceapa, limitati consumul lor.
Daca bebelusul are colici, eczeme sau congestie cronica, s-ar putea ca o parte din ceea ce mancati sa declanseze aceste manifestari, mai cu seama daca aveti antecedente de alergie in familie. Alimentul care produce adesea astfel de manifestari este laptele de vaca. Eliminati acest aliment din dieta dumneavoastra pentru trei zile si vedeti daca starea copilului nu se imbunatateste. Alte alimente alergene pot fi acelea la care si alti membri ai familiei sunt alergici, sau condimentele iritante.
Suplimente de vitamine si minerale pot fi necesare femeilor care au diferite deficiente nutritionale sau nu pot urma ghidul alimentatiei vegetariene. In aceasta perioada pot fi luate suplimente pentru adulti, nemaifiind neaparat necesar a se consuma suplimentele recomandate pentru perioada prenatala. Verificati complexul de vitamine si minerale pe care il luati, pentru a fi sigure ca printre componente exista si vitamina B12, D, fier si zinc.
Mamele total vegetariene trebuie sa fie sigure ca au o sursa suficienta de vitamina B12.
Unele mame vor necesita, in aceasta perioada, un supliment de calciu.
O dieta centrata pe produse de origine vegetala poate sustine o sanatate excelent si este potrivita si chiar benefica pentru perioadele speciale din viata: crestere, sarcina, alaptare. Femeile vegetariene care au o dieta echilibrata pot obtine toti nutrientii de care au nevoie, atat pentru sarcina, cat si pentru ele. In comparatie cu persoanele omnivore, cele ovo-lacto-vegetariene nu au un risc mai mare de a avea deficiente nutritionale nici in perioada sarcinii. Mai multa atentie trebuie sa aibapersoanele lacto-vegetariene sau total vegetariene. Dietele total vegetariene foarte restrictive au avut ca efect naaterea unor copii sub greutatea normala, de aceea este nevoie de mai multa grija in planificarea acestor tipuri de diete. Pe de alta parte, chiar si mamele total vegetariene au avut sarcini normale si au dat nastere unor copii sanatosi, fara a se constata diferente negative semnificative in ceea ce priveste greutatea la nastere sau alte complicatii, fata de mamele omnivore. In final, femeile vegetariene care au sansa de a avea un medic curant informat in ce priveste stilul de alimentatie vegetarian vor fi, fara indoiala, avantajate.

dr. Nicolae Dan

Home

Pagina de garda

Arhiva

Abonamente

Carte Oaspeti

E-mail